Mercedes-Benz S-Class vs. Audi A8 facelift
Indiscutabil, cea mai importantă premieră mondială pe care a adus-o publicului Salonul Auto Frankfurt 2013 este noua generaţie a limuzinei Mercedes-Benz S-Class.
Noul S-Class a dominat salonul auto german nu doar prin prestanţa şi avansul tehnologic impresionant, ci şi prin multe versiuni de motorizare inedite. Prin comparaţie, principalii rivali BMW Seria 7 şi Audi A8 nu pot decât să recunoască faptul că regele şi-a revendicat coroana.
Sau… poate că nu e chiar aşa – cel puţin asta dau de înţeles cei de la Audi, care la Frankfurt 2013 au prezentat în premieră mondială faceliftul limuzinei Audi A8. Un facelift care, chiar dacă nu ridică A8-ul la nivelul noului S-Class, reprezintă un refresh bine-venit.
Din punctul de vedere al rivalităţii, nu prea există dubii în privinţa câştigătorului acestui duel.
Aşadar, Mercedes-Benz S-Class vs. Audi A8 facelift: 10 – 2
Următorul duel, pe pagina următoare